Archive | Politic

Participarea la formarea profesionala continua în judeţul Bihor

Posted on 01 April 2009 by admin

Formarea profesională urmăreşte dezvoltarea unui sistem structurat de formare profesională continuă, transparent şi flexibil care să asigure creşterea ocupabilităţii, adaptabilităţii şi mobilităţii forţei de muncă şi care să răspundă nevoilor companiilor de forţă de muncă calificată, luând în considerare restructurarea economică şi alinierea la piaţa europeană. În acest context, rolul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Bihor (D.M.P.S. Bihor) este acela de a autoriza furnizorii de formare profesională. Autorizarea se realizează de către Comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională care funcţionează în cadrul instituţiei. În exercitarea atribuţiilor care îi revin, D.M.P.S. Bihor autorizează programe de formare profesională, numeşte specialisti în comisiile de examinare ale furnizorilor de formare profesională, monitorizează activitatea furnizorilor, tine evidenţa contractelor de formare profesională.

Din analiza activităţii furnizorilor de formare profesională în perioada 2007 – 2008, reiese că, în judeţul Bihor cel mai mare număr de absolvenţi s-a înregistrat la cursurile de formare pentru agenţi pază si ordine, care reprezintă 17,13% din numărul total de absolvenţi în anul 2007 şi 10,26% în anul 2008. La polul opus se află cursurile de formare pentru agent de turism, care a reprezentat 0.08% din numărul total de absolvenţi în anul 2008, iar în anul 2007 cel mai mic număr de absolvenţi a fost de 0,14% la cursurile de dulgher, tamplar, parchetar.

Interesul populaţiei adulte pentru dobândirea unei calificări, sau pentru recalificare se observă prin creşterea numărului de absolvenţi, de la 920 în anul 2004, la 5900 în anul 2007, respectiv 5750 în anul 2008, ceea ce înseamnă ca, în anii 2007 – 2008 aproximativ 5% din populaţia activă a judeţului Bihor a participat la programe de formare profesională.

Persoanele care vor să urmeze cursuri de formare profesională, pot consulta lista cu programele de formare profesională autorizate de către Comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională Bihor pe site-ul: http://dgmss.rdsor.ro

Preşedintele Comisiei de autorizare

Director executiv

Jr. Simona VESA

Attached Files:

Comments Off

Teatrul nimănui – teatrul Oradiei!

Posted on 31 March 2009 by admin

Mulţumită lobbyului hotărât al deputaţilor UDMR, doamna Pető Csilla şi Derzsi Ákos pare să se rezolve problema gravă a Teatrului de Stat Oradea. După cum se ştie, doamna Pető Csilla a avut o declaraţie politică în Parlamentul României în care a subliniat lipsa unei sume de 3,2 milioane RON pentru finalizarea lucrărilor de restaurare. Cei doi deputaţi ai UDMR au ţinut o conferinţă de presă pe scena teatrului, unde a fost invitat şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Radu Ţârle a declarat că bugetul judeţului nu permite renovarea teatrului şi trebuie găsit altă sursă pentru finanţarea lucrărilor.
teatrul_vechi
După cum se ştie, Consiliul Local Oradea ieri a votat „derularea finanţării lucrărilor de reparaţii interioare de către municipiul Oradea din sumele repartizate în întregime de Consiliul Judeţean”. Astăzi şi Consiliul Judeţean şi-a dat acordul. Iarăşi s-a adeverit: dacă există bunăvoinţă şi lobby destul de puternic, orice problemă este rezolvabilă

Derzsi Ákos şi Pető Csilla doreşte să mulţumească primarului Oradiei că nu lasă cultura în paragină.

Oradea, 31. martie 2009.

Biroul de presă a deputatului Derzsi Ákos

Attached Files:

Comments Off

Tags:

Luna plantarii arborilor

Posted on 31 March 2009 by admin

15 martie – 15 aprilie 2009

Luna Plantării Arborilor a fost celebrată pentru prima dată în anul 1953, când s-a stabilit prin lege, realizarea, an de an, a unor acţiuni pe linie silvică, cu un pronunţat caracter educativ. Luna Plantării Arborilor nu înseamnă numai plantarea arborilor, ci şi semănături în solarii şi pepiniere, lucrări de îngrijire a arboretelor tinere, de combaterea dăunătorilor vegetaţiei forestiere, precum şi acţiuni de curăţenie şi iginiezare a pădurilor. Pornind de la această premiză, domnul Ioan Mang, senator şi preşedinte al PSD Bihor, alături de tinerii social-democraţi şi echipa PSD, au propus un proiect care să ţină cont de această lună dedicată pădurii.
paduuri

* Obiective

În lumina acestei idei, au fost identificate principalele obiective ale acestei acţiuni:

1. Însuşirea cunoştinţelor participanţilor despre Programul Naţional Luna Plantării Arborilor
2. Informarea şi sensibilizarea participanţilor şi a opiniei publice cu privire la importanţa, îngrijirea, respectarea şi necesitatea pădurii în mediul înconjurător. Şi deopotrivă, implicarea cetăţenilor urbei noastre în cadrul acestei acţiuni.

Au fost semnalate tipurile de acţiuni aferente programului, sub următoarele două forme:

* împădurirea unei suprafeţe de teren din cadrul Direcţiei Silvice Oradea
* igienizarea unei zone forestiere de interes public, precum Pădurea din Băile Felix, o parcare în interiorul unei păduri dintr-un drum european şamd.

* Invitaţie

Cu această ocazie, domnul Ioan Mang, preşedintele şi senatorul PSD Bihor, alături de tinerii social-democraţi şi echipa PSD, precum şi Direcţia Silvică Oradea, vă invită să luaţi parte şi dumneavoastră la această activitate.

* Data şi locaţia acţiunii

Acţiunea se va desfăşura sâmbătă, 4 aprilie 2009, de la ora 12:00, la intrarea în Pădurea Hidişelu de Jos. Întâlnirea pentru demararea acţiunii va avea loc la ora 11:30, în faţa sediului PSD Oradea, situat în Piaţa Unirii.

DOAR ÎMPREUNĂ SUNTEM PUTERNICI!

Attached Files:

Comments Off

Investiţie de 1 milion de euro, pe Valea Gepişului

Posted on 10 October 2008 by admin

Domnul deputat Cornel Popa, preşedintele PNL Bihor s-a aflat joi, 9 octombrie în comuna Auşeu împreună cu secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Lucia Varga şi Ioan Oprean, directorul Direcţiei Ape Crişuri, din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române. Cu această ocazie au vizitat Valea Gepişului care va beneficia de lucrări ample de protejare a populaţiei de revărsarea apelor.

Satul Groşi este supus pericolului de inundaţii de multă vreme, problema fiind semnalată domnului deputat încă din anul 2000. Lipsa de înţelegere din partea autorităţilor, la acea dată, a făcut ca lucrările de îndiguire să nu primească finanţare.

În urma analizării situaţiei în care se află locuitorii, Guvernul a alocat fondurile necesare îndiguirii, astăzi predându-se amplasamentul lucrării.

„Este o bucurie pentru mine faptul că, în sfârşit, am primit banii pentru acest proiect, care se cerea realizat de mulţi ani. Problema reală pe care au semnalat-o autorităţile locale este acum pe cale de a fi rezolvată, Bihorul fiind în felul acesta pe primele locuri pe lista judeţelor care au parte de un sistem operativ împotriva inundaţiilor”, a declarat Cornel Popa.

Comments Off

Oradea/Vizita Primului Ministru al României

Posted on 10 October 2008 by admin

În data de 11 octombrie 2008 are loc vizita Primului Ministru, Domnul Călin Popescu Tăriceanu, în judeţul Bihor.

Programul vizitei va include următoarele momente importante:

- Ora 10:30- Vizita la Colegiul Naţional “Samuil Vulcan” din Municipiul Beiuş, vizită efectuată cu ocazia aniversării a 180 de ani de existenţă.

- Ora 11:00 – Discurs al Domnului Prim Ministru susţinut în cadrul manifestărilor dedicate aniversării C.N. “Samuil Vulcan”. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Primăriei Municipiului Beiuş.

- Ora 12:00 – Vizită în comuna Lazuri de Beiuş, urmată de declaraţie de presă.

- Ora 16:45 – Vizită pe şantierul şoselei de centură a Municipiului Oradea (cu oprire pentru prezentare proiect şi stadiu de realizare într-un punct pregătit pe strada Ovidiu Densuşianu).

- Ora 18:00 – Participare la recepţia oferită de Primarul Municipiului Oradea, cu ocazia zilei oraşului, recepţia va avea loc la Hotel Dacia Continental. Declaraţie de presă.

Comments Off

Prefectura cauta juristi pentru sectiile de votare

Posted on 01 October 2008 by admin

în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali modificată şi completată prin OUG nr.97/2008, prefectul împreună cu preşedintele Tribunalului întocmeşte LISTA cu juriştii din judeţ, dintre care, prin tragere la sorţi, preşedintele Tribunalului Bihor va desemna preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare la alegerile parlamentare din 30.11.2008.

În cazul în care numărul juriştilor este insuficient, prefectul completează această Listă cu persoane ce se bucură de o bună reputaţie, nu fac parte din niciun partid politic si nu este rudă, până la gradul al IV-lea cu nici unul dintre candidaţii la alegerile parlamentare.

În vederea înscrierii în această LISTĂ persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pot depune cereri în perioada 01.10. – 10.11.2008 la sediul Instituţiei Prefectului – judeţul Bihor, Oradea, Parcul Traian, nr.5 etaj 1- Registratură.

Persoanele din alte localităţi decât Municipiul Oradea pot depune astfel de cereri la sediile primăriilor din judeţul Bihor, însoţite de toate actele necesare,

      • Condiţii :     1-  să    nu    facă    parte    din    niciun     partid     politic    şi    din    nici o    organizaţie    a            cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri;
      1. - să nu fie rude până la gradul ai patrulea cu nici unui dintre candidaţi;
      2. - să aibă cel puţin studii medii, atestate cu copia ultimului act de studii.

La cerere se vor anexa, în copie, următoarele acte: actul de identitate şi actul de studii;

    Declaraţia pe proprie răspundere că nu face parte din niciun partid politic şi din nici o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi că nu este rudă, până la gradul al IV- lea cu nici unul dintre candidaţii la alegerile parlamentare.

    Constituie avantaj participarea, în calitate de preşedinte sau locţiitor al secţiilor de votare, ia alte alegeri.

!!!!! ATENŢIE: Cererea va trebui să cuprindă în mod obligatoriu domiciliul, numărul de telefon (fix şi / sau mobil) la care poate fi contactat, profesia, locul de muncă, precum şi localitatea unde doreşte să fie preşedinte / locţiitor al secţiei de votare.

După învestirea în funcţia de preşedinte sau locţiitor, nu se vor accepta renunţări decât pentru motive întemeiate (medicale, dovedite cu acte

Comments Off

Bihorenii îşi vor alege parlamentarii în 9 colegii de deputaţi şi patru colegii de senatori.

Posted on 18 July 2008 by admin

Astfel, pentru Camera Deputaţilor, colegiul 1 Bihor Nord este format din 15 localităţi: Abram, Abramut, Balc, Boianu Mare, Buduslău, Chislaz, Curtuişeni, Marghita, Salacea, Simian, Suplacu de Barcău, Tarcea, Tăuţeu, Valea lui Mihai şi Viişoara.

Colegiul 2 Bihor Nord-Vest este format din localităţile: Biharia, Borş, Cetariu, Chereciu, Clihoi, Diosig, Ineu, Osorhei, Paleu, Roşiori, Sacadăţ, Săcuieni, Salard, Santandrei, Tămăşeu şi Tileagd, iar colegiul 3 Bihor Est este format din: Aleşd, Astileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Derna, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Popeşti, Sârbi, Sinteu, Spinuş, Suncuiuş, Tetchea, Vadu Crişului şi Vârciorog.

Colegiul 4 este format din 20 de localităţi: Beiuş, Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Câmpani, Cărpineţ, Cristioru de Jos, Curatele, Drăgăneşti, Lazuri de Beiuş, Lunca, Nucet, Pietroasa, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Ştei, Vascău. Colegiul 5 este alcătuit din localităţile: Căpâlna, Ceica, Cociuba Mare, Copăcel, Dobreşti, Drăgeşti, Finis, Hidişelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Lăzăreni, Olcea, Pocola, Sâmbăta, Sânmartin, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş.

Colegiu 6 este format din 13 localităţi: Avram Iancu, Batar, Cefa, Ciumeghiu, Gepiu, Girişu de Criş, Mădăraş, Noiorid, Salonta, Sânnicolau Roman, Tinca, Tobolu, Tulca.

Municipiul Oradea a fost împărţit în 3 colegii pentru Camera Deputaţilor, cuprinzând 132 de circumscripţii.

Pentru Senat, colegiul 1 este format din 31 de localităţi (colegiile 1 şi 2 de la Camera Deputaţilor), colegiul 2 din 38 de localităţi (colegiile 3 şi 4 de la Camera Deputaţilor).

Colegiul 3 Oradea Sud – Bihor Sud Vest este format din 37 de circumscripţii din municipiul Oradea, alături de localităţile Căpâlna, Ceica, Cociuba Mare, Copăcel, Dobreşti, Drăgeşti, Finis, Hidişelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Lăzăreni, Olcea, Pocola, Sâmbăta, Sânmartin, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş, Avram Iancu, Batar, Cefa, Ciumeghiu, Gepiu, Girişu de Criş, Mădăraş, Noiorid, Salonta, Sânnicolau Roman, Tinca, Tobolu, Tulca.

Colegiul 4 Oradea Nord Centru este format din 95 de circumscripţii de pe teritoriul municipiului.

Comments Off

Bihor / Calendarul actiunilor desfasurate in judet saptamana viitoare

Posted on 11 July 2008 by admin

Târgul Meşterilor Populari din România – ediţia a XV-a - Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor,

- Muzeul Ţării Crişurilor Oradea

- Consiliul Judeţean Bihor

- Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor

18 – 20.07.2008

Parcul Nicolae Bălcescu

Prezenţa Bihoreană la Târgul de Fete – Muntele Găina

– Ansamblul folcloric Muguri de tezaur al Casei de Cultură Beiuş

– Meşteri populari din zona Beiuş

- Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor,

- Consiliul Judeţean Alba

19 – 20.07.2008
Informarea şi controlul persoanelor implicate în aplicarea prevederilor H.G. nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile - Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Bihor 14 – 18.07.2008
Campanie privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale în domenii cu incidenţă majoră: construcţii, industria textilă, prestări servicii, industria alimentară şi panificaţie, industria lemnului, comerţ, pază, jocuri de noroc - Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Bihor 14 – 18.07.2008
Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 202/2002 referitoare la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi a O.U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă - Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Bihor 14 – 18.07.2008
Verificări privind realitatea şi legalitatea sumelor negative din deconturile de T.V.A. cu opţiune de rambursare, primite pentru inspecţie fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor 14 – 18.07.2008
Acţiuni de inspecţie fiscală desfăşurate pentru identificarea şi combaterea fraudelor privind taxa pe valoarea adăugată, care vor viza în principiu domeniile cu risc ridicat de evaziune fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor 14 – 18.07.2008
Acţiuni de control în vederea prevenirii şi combaterii comerţului ilegal cu produse energetice, alcool şi produse din tutun şi a altor nereguli ce au drept consecinţă prejudicierea bugetului consolidat al statului. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor 14 – 18.07.2008
Acţiuni de verificare la agenţii economici cu capital majoritar de stat privind modul de gestionare şi administrare a patrimoniului public privat al statului aflat în administrarea entităţilor publice centrale şi locale. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor 14 – 18.07.2008
Desfăşurarea acţiunilor specifice prin trezorerii, deschideri de credite pentru instituţii publice din judeţ, a operaţiunilor de încasări şi plăţi privind bugetul consolidat şi bugetele locale - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor 14 – 18.07.2008
Acţiuni de executare silită desfăşurate la persoane juridice şi fizice cu datorii restante la bugetul statului - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor 14 – 18.07.2008
Preluarea şi prelucrarea situaţiilor centralizatoare privind sprijinul financiar acordat la constituirea familiei, de la primăriile din judeţ, conform prevederilor Ordinului 976/1537/2006 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a Legii 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei. - Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Bihor 14 – 18.07.2008
Preluarea de la primării a dosarelor de alocaţii de stat pentru copii, alocaţii complementare şi monoparentale, a rapoartelor statistice cu privire la ajutoarele sociale acordate de primării, a situaţiilor privind: decese ale copiilor, modificarea domiciliului titularilor de alocaţii, transferul dosarelor de alocaţii în alte judeţe, modificări în componenţa familiei,etc. - Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Bihor 14 – 18.07.2008
Preluarea dosarelor de la furnizorii de formare profesională în vederea autorizării, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor - Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Bihor 14 – 18.07.2008
Acordarea îndemnizaţiei lunare de hrană cuvenite adulţilor şi copiilor infectaţi vu HIV şi bolnavi de SIDA în conformitate cu prevederile Legii nr. 584/2002, H.G. nr. 1177/2003 şi Ordinului M.M.S.S.F. nr. 73/2004. - Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Bihor 14 – 18.07.2008
Preluarea datelor din carnetele de muncă în vederea stabilirii stagiilor de cotizare, conform H.G. nr. 1768/2005 - Casa Judeţeană de Pensii 14 – 18.07.2008
Înregistrarea declaraţiilor nominale şi încheierea contractelor de asigurări sociale - Casa Judeţeană de Pensii 14 – 18.07.2008
Stabilirea şi achitarea drepturilor de asigurări sociale - Casa Judeţeană de Pensii 14 – 18.07.2008
Posibilităţi de asociere a producătorilor agricoli – Husasău de Tinca - Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Bihor 14.07.2008
Sprijinirea fermelor de semisubzistenţă agricolă – Nojorid - Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Bihor 16.07.2008
Acţiuni de verificare şi control pentru supravegherea pieţei privind calitatea, etichetarea, depozitarea şi modul de comercializare a alimentelor, în special, al alimentelor perisabile din punct de vedere microbiologic - Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor 14 – 18.07.2008
Control colectiv la S.C. HOLCIM ROMÂNIA S.A. Aleşd
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Crişana”
  • Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean
14 – 15.07.2008
Control comun la localităţile: Abrămuţ, Sălard, Sînmartin, Ţinteu şi Tinca - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Crişana” 15 – 18.07.2008
Control individual la unităţi de cult - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Crişana” 17 – 18.07.2008
Controale tematice – campania agricolă de recoltare - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Crişana” 14 – 18.07.2008

F.F.R./F.F.R.

Comments Off

Deputatul bihorean Eduard Hellvig îsi prezintă raportul de activitate parlamentară

Posted on 08 July 2008 by admin

La finalul sesiunii parlamentare, care a debutat în februarie si s-a încheiat la sfârsitul lunii iunie, deputatul Eduard Hellvig îi prezintă raportul de activitate desfăurată atât în Camera Deputatilor, în calitate de parlamentar ales în Circumscriptia electorală nr. 5 Bihor, cât i pe plan local.

Făcând referire la activitatea parlamentară, deputatul subliniază că: ”Am reusit, în bună măsură, să acopăr problemele care mi-au fost semnalate în circumscriptie, punându-le pe masa de lucru a autoritătilor competente. Este vorba, pe de o parte, despre probleme cu care se confruntă comunitatea din judetul Bihor: Continue Reading

Comments Off

PD-L Oradea / Reactii la demisii

Posted on 08 July 2008 by admin

Partidul Democrat – Liberal Bihor, luând act de gestul unilateral de voinţă manifestat prin depunerea în scris a demisiilor din partid a unui număr de 20 de persoane, face următoarele precizări :

1. Ne exprimăm dezacordul faţă de un asemenea demers, considerând că fiecare membru este important pentru partidul nostru. Din păcate gestul foştilor noştri colegi este unul unilateral şi pe cale de consecinţă trebuie să luăm act de acesta . Continue Reading

Attached Files:

Comments Off

Oradea / Sedinta de consiliu local in 14 iulie

Posted on 07 July 2008 by admin

In conformitate cu prevederile art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, se convoacă şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Oradea, care va avea loc în data de 14.07.2008, orele 14,00 în Sala Mare de şedinţe a Primăriei municipiului  Oradea. Continue Reading

Comments Off

Advertise Here
Advertise Here

Urmareste Komunikatorul

PANOU DE CONTROL