Luni, 28 iulie 2008, ora 11, în Sala de Consiliu a Universităţii din Oradea, va avea loc deschiderea oficială a cursului IT Academy –Train IT Oradea, organizat de Institutul de Studii Euroregionale al Universităţii din Oradea în parteneriat cu IT Service Ltd (componentă a concernului Deutsche Telekom, societate specializată în domeniul dezvoltării resurselor umane). La acest curs s-a înscris un număr de 93 de candidaţi, proaspeţi absolvenţi ai Universităţii din Oradea. În urma unei selecţii riguroase, care a constat într-un test de limba engleză şi cunoştinţe de operare pe calculator, a fost selectat un număr de 15 concurenţi, studenţi absolvenţi ai specializărilor de electrotehnică, relaţii internaţionale, geografie, şi litere.
Pe parcursul a trei luni de studiu intensiv (40 de ore pe săptămână), şase profesori ai Universităţii din Oradea, selectaţi de IT Service Ldt, vor preda o curiculă specializată în IT şi comunicare în limbile engleză şi germană, pusă la dispoziţie de IT Service Ltd. Aceste trei luni reprezintă pentru participanţi şi o perioadă de probă de competenţă în domeniul IT şi al comunicării, care se va finaliza cu un examen susţinut în faţa specialiştilor de la IT Service Ltd. Cursanţii care vor absolvi cursul vor avea acces la jobb-uri oferite de Deutsche Telekom în Europa.
Cursul este finanţat prin programul Fondului Social European, componenta educaţie, şi co-finaţat de Deutsche Telekom. Acţiunea nu este singulară, ea se înscrie într-o serie de alte cursuri a căror deschidere va avea loc în următoarele date: 28 august 2008 (numai pentru cunoscătorii limbii germane – minim 13 persoane); 28 septembrie 2008 (o grupă de limba germană şi o grupă de limba engleză – maxim 15 persoane).
În condiţiile în care nivelul de pregătire va fi foarte ridicat, cuantificat în numărul de cursanţi angajaţi în reţeua Deutsche Telekom, anual vor fi organizate minim 6 cursuri (din care 3 în limba germană). Pe parcursul celor trei luni de cursuri participanţii primesc şi o bursă de studii, finanţată prin proiect.
Prezenţa dumneavoastră la deschidere ne-ar onora în mod deosebit.



